Căutare

Biblioteca Cronopedia

~ club de scriere literar-artistică ~

luna

Februarie 2017

Primăvara, devreme…

zinadorina

Primăvara a venit prea devreme peste lume.  Razele timide ale soarelui nu au reușit azi să dezgețe privirea împietrită de atâtea zile de nesomn, să usuce ochii înecați în potopul revărsat în sufletul meu.  Zidurile prăfuite pe lângă care  trec zi de zi capătă o strălucire stranie, azi  umbrele se zvârcolesc și se retrag în pământ, potolindu-i setea de senzațional. Pășesc nesigură pe stradă, încerc să mă feresc de lumea asta grăbită care mi-a călcat în picioare sufletul așternut la picioarele ei. Nu am simțit greutatea pașilor decât atunci când ai plecat zâmbind, lăsându-mă să visez că plutim, că zburăm împreună  spre cerul care ne-a rezervat un loc doar de noi știut sub el.  Oare cum nu am înțeles că drumul pe care mergeam atât de des m-a îndepărtat azi de inima ta? Te-am păstrat în vis, noaptea umbra ta s-a așternut deasupra mea, iar nopțile mele au devenit albe…

Vezi articol original 249 de cuvinte mai mult

Douăzeci şi opt al lui februarie

e-Bibliotheca septentrionalis

(Scriu pentru voi)

constantin-mindruta_acordand-autografe

de Constantin MÎNDRUŢĂ

Eu scriu acuma numai pentru voi,
E ziua tatălui după soţie,
De-aş fi femeie, nu cred că sunt vie,
Dar cred cu tata că mai suntem doi.

Ce-nseamnă pân’ la urmă amândoi?
Mă scarpin, că nu am încă chelie,
Eu scriu acuma numai pentru voi,
E ziua tatălui după soţie.

Vezi articol original 33 de cuvinte mai mult

Monologul tăcerii

poezieproza

​Monologul tăcerii
Gândurile se-nvălmăşesc privindu-te tăcute din spatele ochilor mei în care s-a ofilit primăvara… Lumina chipului tău nu mai străbate prin ferestrele lor murdare de urmele lacrimilor sau poate chipul tău nu mai poartă lumina zâmbetului ci doar negura încruntărilor.

E atâta tăcere în mine…

Izvorul cuvintelor a secat când greutatea umbrelor ce-ți înconjoară ființa a strivit sufletul ce-l adăpostea.

Mor… mor închisă în mine așa cum moare iubirea ce-mi înflorea în fiecare cuvânt ucisă de frigul ce s-a lăsat între noi. Între mine și tine cresc azi mărăcinii durerii. E atâta pustiu că noaptea simt cum îmi îngheață trupul… În venele mele nu mai tropotesc hergheliile dorinței, se rostogolesc doar cioburile de gheață ale indiferenței.

Am uitat cum arată soarele ce altădată mă încălzea când ochi tăi mă priveau. Trăiesc în obscuritatea rutinei urmărind tăcută scurgerea timpului încrustat în ridurile ce-mi apar pe chip… Sunt eu? Nu știu…

Vezi articol original 341 de cuvinte mai mult

Casa cu chilii

albastru de... mai departe

11377129_769769866477800_2711526436413476180_n

Mistreții

Casa de la Slănic-Moldova a fost construită la începutul secolului trecut, când stațiunea de-abia se înființa pe marginea molcomului râu Slănic, în depresiunea străjuită de munți la fel de molcomi, asemănători unor grumazuri de bouri ce se înclină spre valea depresiunii.

Bunicii mei și-au ales, astfel, locul cel mai bun din toată stațiunea, cel mai însorit, deși aflat chiar la marginea pădurii și paradoxal, aproape în centrul orășelului.

Pădurea… Oh, cum să vă descriu apropierea ei, atât de familiară, dar, în același timp, atât de sălbatică?

V-aș putea povesti cum, în timp ce ne savurăm cafeaua de dimineață, așezați comod la măsuța noastră din  micul cerdac ce dă spre pădure, la câțiva metri, poate zece, poate douăzeci, un urs tocmai trece liniștit printre copaci, găsind fără prea mare osteneală locul în care știe că i s-a lăsat ceva de mâncare…  Nu se sinchisește de noi. Nici noi de el…

Vezi articol original 225 de cuvinte mai mult

Douăzeci şi şapte al lui februarie

e-Bibliotheca septentrionalis

(Tu)

constantin-mindruta

de Constantin MÎNDRUŢĂ

Dacă strigam urlând, ai fi rămas?
Cât eşti de mamă, nu se poate zice,
La câtă minte ai, nu vreau să strice
Un zâmbet pe o gură fără glas.

Au trecut ani, trăind după un stas,
Ai obiceiuri ce nu vor s-abdice,
Dacă strigam urlând, ai fi rămas?
Cât eşti de mamă, nu se poate zice.

Vezi articol original 35 de cuvinte mai mult

Împietrire

zinadorina

Aer greu, nori monstruoși, amestec bizar de apă și cenusă, copacii dezgoliți, cangrenați, crengile contorsionate încearcă să evadeze,  se zbat să iasă  circumstanțial la lumină, parcul e pustiit, dar focul mocnit șuieră și înghite totul, emanând un fum dens, care mă sufocă.  Pașii grăbiți trec cadențat,  în depărtare se aud strigăte ascuțite, agonizante ale pescărușilor speriați care nu mai regăsesc drumul spre cuib  – e o lume damnată.

Frigul pătrunde mai adânc în mine, pe măsură ce te îndepărtezi, tresar. Nu mai e nimeni pe drum. Picături reci despică obrazul, pleoapele se-nchid greoaie, mâinile devin rigide, inima doare, totul doare, gândurile se zvârcolesc, simt cum mi se scurge printre degete ultimul strop de viață. În auz răsună glasul tău care îmi spune răspicat că nu mă vei ierta.  Întuneric. Suspin. Durerea e mai adâncă în mine, corpul mi se transformă încet  … „Amintește-ți că ți-ai promis să nu mai plângi…

Vezi articol original 76 de cuvinte mai mult

Douăzeci şi patru al lui februarie

e-Bibliotheca septentrionalis

(NOI)

constantin-mindruta

de Constantin MÎNDRUŢĂ

De ce e viaţa tristă şi nu gândim la noi?
Aş vrea să mă cunoaşteţi, dar n-o să apucaţi,
Sunt ani şi ani de zile, dar nu o să aflaţi
Cum ochii-şi pierd privirea şi vor rămâne goi.

Iubirea-n lumea asta înseamnă amândoi,
Care mai au şi suflet, cu inima-mpăcaţi,
Nu poţi să-mi ştergi un zâmbet, nu mai avem nici fraţi
Şi din a fi-mpreună, ai pus un minus doi.

Vezi articol original 47 de cuvinte mai mult

Dragobetele, sărbătoarea tinereţii şi a iubirii la români

CER SI PAMANT ROMANESC

Dragobetele, simbolul iubirii şi al tinereţii la români

Dragobetele, simbolul iubirii şi al tinereţii la români

În calendarul popular sărbătorile nu sunt aşezate la întamplare. De Dragobete este celebrată nu doar dragostea ci şi reînvierea naturii

 Dragobetele este o străveche sărbătoare populară românească, celebrată de la o vreme pe 24 februarie, deşi până de curând data acesteia era variabilă, în funcţie de zonă (1,9,25 martie). Numele său variază şi el de la o regiune a ţării la alta. Etimologia cuvântului a fost dezbătută de numeroşi etnologi şi filologi, care au propus variante diferite pentru a explica originea sa.

Lingvistul Lazăr Şăineanu a propus analogia „dragu-bete”sufixul „bete fiind folosit în unele zone ale Olteniei pentru a semnifica noţiunea de „adunare, mulţime”. O explicaţie interesantă fece trimitere la cuvintele dacice „trago” – ţap şi „pede”- picioare, cuvinte care în timp s-au transformat devenind „drago”, respectiv „bete”.

Se spune că dacii ar fi avut o divinitate celebrată în această perioadă din…

Vezi articol original 511 cuvinte mai mult

Douăzeci şi trei al lui februarie

e-Bibliotheca septentrionalis

(Sunt păcătos)

constantin-mindruta

de Constantin MÎNDRUŢĂ

Doamne, sunt păcătos şi îmi convine,
Duhovnicul mai are ce să-nveţe,
Nu am nici minte şi nici părul creţe,
Deci poate să mă-nveţe şi de bine.

Nu taxe să vă dau este de mine,
Stau în genunchi ca să vă dau bineţe,
Doamne, sunt păcătos şi îmi convine,
Duhovnicul mai are ce să-nveţe.

Vezi articol original 34 de cuvinte mai mult

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: