zinadorina

Buzele noastre sunt pescăruși

rotindu-se sub razele blânde ale soarelui,

căutându-se, atingându-se,

contopindu-se.

Eu sunt puterea ta, tu inspirația mea,

simt că te știu din alt secol, din altă viață

și tu îți amintești vocea mea.

Trupurile noastre atingându-se

tremură ca atunci când vântul hoinar

cutreieră valurile.

Mă dezbrac de haine și de gânduri,

val după val plăcerea

se electrizează,  mă inundă.

Există o artă a iubirii

o coborîre în adâncul corpurilor îngemănate

în deplinul întuneric.

unde doar flacăra din noi luminează,

un loc primim și dăruim totul

fără constrângeri,   fără vreo tresărire.

foto: zinadorina – Pescăruși, plaja Vama Veche, 2013

Vezi articol original

Anunțuri