zinadorina

Primăvara a venit prea devreme peste lume.  Razele timide ale soarelui nu au reușit azi să dezgețe privirea împietrită de atâtea zile de nesomn, să usuce ochii înecați în potopul revărsat în sufletul meu.  Zidurile prăfuite pe lângă care  trec zi de zi capătă o strălucire stranie, azi  umbrele se zvârcolesc și se retrag în pământ, potolindu-i setea de senzațional. Pășesc nesigură pe stradă, încerc să mă feresc de lumea asta grăbită care mi-a călcat în picioare sufletul așternut la picioarele ei. Nu am simțit greutatea pașilor decât atunci când ai plecat zâmbind, lăsându-mă să visez că plutim, că zburăm împreună  spre cerul care ne-a rezervat un loc doar de noi știut sub el.  Oare cum nu am înțeles că drumul pe care mergeam atât de des m-a îndepărtat azi de inima ta? Te-am păstrat în vis, noaptea umbra ta s-a așternut deasupra mea, iar nopțile mele au devenit albe…

Vezi articol original 249 de cuvinte mai mult

Anunțuri