albastru de... mai departe

cam09861-copie1

Ursu

Oricine ar fi ajuns la cele trei trepte din piatră, înainte de a deschide portița de lemn a cerdacului, era întâmpinat de Ursu, un ciobănesc mare, alb, care apărea parcă de nicăieri…

Câinele maicii avea felul lui de a se apropia de oamenii necunoscuți, ridicându-se în două labe și punându-și labele din față pe umerii celui venit. Acela nu mai putea, nici să înainteze, nici să plece. Singura variantă era să strige, anunțându-și venirea. Odaia maicii era chiar prima de la portiță și dacă era acasă, ieșea imediat.

-Bine! Lasă-l!

Atât îi spunea maica. Si Ursu își lua labele de pe umerii omului, așteptând cuminte ca maica să-l mângâie pe cap, dispărând apoi, în locurile lui preferate, din spatele casei, în pădure…

Ursu n-a mușcat niciodată pe nimeni, dar ziua nu i se auzea vocea. De lătrat, lătra noaptea…  Învățasem cum latră la râși, la vulpi sau la urși……

Vezi articol original 34 de cuvinte mai mult

Anunțuri