Căutare

Biblioteca Cronopedia

~ club de scriere literar-artistică ~

luna

Iunie 2017

Sentiment

15 poems left by her


Pe măsură ce îmbătrânesc,

devin tot mai bun

la arta asta,

de-a-ți mărturisi

nenumăratele sentimente.

Totul e întunecat.

O pustietate fioroasă

îmi străbate tot corpul,

iar

sufletul meu nu știe

daca-i vânătorul sau prada .

Secunda, minutul, ora

sunt chiar scurte

pentru

a ne putea transmite

tot ceea ce ne frământă.

Timpul se măsoară

în bătăi de inimi.

Buzele mele lipite de buzele tale

îți șoptesc înăuntru

psalmii lui Solomon.

Suntem doi îndrăgostiți,

obligați la zborul

spre

singurul drum drept

către Paradisul din cer.


Vezi articol original

(Dor)ința

15 poems left by her

Acum te-aș săruta ca să te-ostoiesc de durere.

Lasă-mă să-ți infiltrez supremele cuvinte pe sub coaste ,

pe spate ți-aș cresta nemurirea,

în timp ce-n ale tale mâini îmi tânjește inima.

Pe mine m-a extenuat dorul !

Vreau să rămân o-ntreagă viață lângă sufletul tău,

vreau să prind rădăcini puternice lăuntrice,

vreau să-ți deslușesc semnificațiile ezoterice de pe-a ta piele sfântă.

(D.)

Vezi articol original

Când zâmbeşte un bunic…

Poteci de dor

…undeva, în lume, se naşte o poveste. Ca toate poveştile cu A fost odată. Şi cu fiecare zâmbet, se mai scrie un capitol. Şi cu fiecare lacrimă, se mai întoarce o filă. Rânduri simple, ca şi zilele lor, cuvinte discrete ca toată viaţa lor. Frământări în fraze, ca şi-n sufletele lor. Au ştiut să-şi ducă paşii printre griji fără să ofteze. Şi fără să ceară. Au ridicat case cu mâinile goale şi, cărămidă cu cărămidă, au modelat un univers. Pentru fiecare dintre noi.
Cu aceleaşi palme cu care frământau pâine îşi ştergeau şi lacrimile măcinate de dorul celor care nu le mai înveseleau tinda ca odată. Dar ştiau mai bine ca oricine să le ascundă. Niciodată nu s-au plâns că-i doare chiar dacă mergeau gârboviţi de toate greutăţile lumii pe care o purtau pe umeri. Noi suntem bine dacă voi sunteţi bine. Noi, toţi copiii şi nepoţii lor. Al…

Vezi articol original 295 de cuvinte mai mult

Ratacit printre litere – 100

Singurătate în haiku

e-Bibliotheca septentrionalis

Gabriela Gentiana Groza

originalul în română și traducerea
în engleză de Gabriela Gențiana GROZA

*** Plopi în chiciură –
globul soarelui
singur pe cer

Poplars in hoarfrost
the sun’s globe
alone on thesky


*** Nimeni pe bancă în parc –
din pământ iese
cărăbușul de mai

Vezi articol original 297 de cuvinte mai mult

In memoriam MIHAI EMINESCU: „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”

e-Bibliotheca septentrionalis

bust_Eminescu_Baia_Mare

Motto-uri:
– „Şi nime-n urma mea / Nu-mi plângă la creştet, / Doar toamna glas să dea / Frunzişului veşted” (Mihai Eminescu, Mai am un singur dor)
– „Mihai Eminescu – o mare bătălie câştigată a poporului Român” (Ioan Alexandru)
– „Eminescu e întruparea literară a conştiinţei româneşti” (Nicolae Iorga)

grupaj realizat de PAUL Antoniu

Închinare Luceafărului Blând

ÎPS Mitropolit Bartolomeu Anania: IMN EMINESCULUI (1)* (Fragmentele 1 și 2, în acrostih)

Motto: „Eminescu e sfântul preacurat al ghersului românesc” (Tudor Arghezi)

E mult de când te’nsinguri spre nopţile de-apoi
Mişcându-ţi veşnicia prin spaţii şi prin noi.
Intrăm cu tine’n lume şi parcă ieri ne-au fost
Năvoadele din care-ţi făcurăm adăpost.
Enciclică serbare. Ne’nvălui în rotund.
Stâlpări de foc se-adună şi’n tine se pătrund.
Cenuşile’nserării pe slove ni le cerni
Umplându-le cu arderi din zorii tăi eterni.

Vezi articol original 2.231 de cuvinte mai mult

Viața la 29 de ani!

Momente!

Mandravela – răspântia blestemată

Sursă: Mandravela – răspântia blestemată
De ieri şi de azi: Mandravela – răspântia blestemată:

Mandravela – răspântia blestemată

În Bucureştiul de altă dată erau câteva “puncte de referinţă”, cunoscute – cel puţin după nume – de toţi locuitorii capitalei. Unul dintre aceste era Mandravela, o mahala de la capătul Bucureştiului (situaţă undeva pe la intersecţia şoselelor Olteniţei şi Văcăreşti din zilele noastre). Două cârciumi, o tutungerie şi o gheretă la care se vindeau fructe marcau “răspântia blestemată”. Aici se termina Bucureştiul – mai erau doar câteva magherniţe insalubre răsărite de prin porumbiştea plină de gunoaie. Cu toate astea, Mandravela era o mahala celebră a timpului. Iar Ion Dragomir – reporterul “Ilustraţiunii Române” a colindat locul şi ne oferă un instantaneu din anul 1935 al acestui loc al Bucureştiului de altă dată:
  
Cârciuma „La Mandravela”
“(…)Mandravela îşi trage renumele de la blestemata încrucişare a două drumuri funeste. Primul, duce spre puscărie; celălalt, spre casa de nebuni şi ţintirimul “Trei coceni” al cărui nume a fost schimbat în “Trei trandafiri” de văduvele tinere, neconsolate să ştie că răposaţii făuritori de iluzii matrimonial zac sub o ţărână atât de prosaic botezată. Când am trecut întâia dată pe la Mandravela, era într’o dimineaţă, doi cetăţeni, cu ochii tulburi şi părul vâlvoi, chefuiau de zor, în sunetele unei viori hodorogite, chinuită de un ţigan gras şi răguşit.
– Zi-i, mă gaşpere! – urla unul din cheflii. Că mâine mă ‘ntorc iară la 411.
Erau doi proaspeţi ieşiţi din puşcărie, care-şi sărbătoreau eliberarea. Două ore mai târziu, retreceam pe la Mandravela în celălalt sens. În faţa cârciumei unde petrecuseră cheflii se adunase lume, ca la urs. Am văzut uniforme de poliţie şi o ambulanţă a salvării.
La un pas de încăierare…
la Mandravela
– Ce s’a întâmplat? 
– Ia, doi proaspeţi scăpaţi de la “411″. Au petrecut de ieri dimineaţă, pe neîntrerupte. Pe urmă, s’au luat la ceartă. Unul din ei a “inţepat” pe celălalt. N’a avut săracul parte de libertate.
Compătimirea mergea către cuţitar, nu către cel cu maţele sfârtecate.
Totuşi, mi-e drag să, petrec la Mandravela, mai ales Dumineca. Am prilejul să leg cunostinţă cu oameni cât se poate de interesanţi. Aşa, de pildă, aci m’am împrietenit cu Titi Menghină, spaima Văcăreştilor.
Era într’o după amiază. Beam liniştit un păhărel de vin roşu ronţăind alune americane, când un om tânăr, ca de vreo treizeci de ani, lat în spate cât un garderob şi ciupit de vărsat veni, însoţit de o femeie destul de frumuşică şi grozav de împopoţonată, şi se instală alături de mine, la o masă.Mă uitam când la bărbat, când la femeie, ca unul care n’are ce face şi nu mai ştie încotro să-şi arunce ochii. Ea, mândră de atenţia pe care mi-o stârnise, prinse a zâmbi, privindu-mă şăgalnic cu coada ochiului. Deodată bărbatul care “prinsese mişcarea” se scoală cât era de mare, face un pas spre mine şi mă întreabă din vârful buzelor, fără să descleşteze dinţii:
– Îţi place, șefule?
– Cine să-mi placă? 
– Dumneaei, face el, arătând cu capul spre femeie.
Deţinuţi muncind la construcţia
Şoselei Văcăreşti în anul 1935
Nu ştiu de ce, îmi amintii atunci că cimitirul “Trei coceni” se află numai la doi paşi şi cu instinctual prăzii încolţite de fiară, răspunsei tocmai ceea ce bărbatul nu se aştepta să, audă:
– Îmi place ! Seamănă leit cu Marlene Dietrich. Să-ţi trăiască!…
El se uită la mine lung, mă uitai şi eu la el, dar ceva mai puţin lung. Până ce, isbucni în râs şi-mi izbi una peste umăr de mă clătinai pe picioare:
– Bată-te să te bată, sfrijitule!… Îmi place că eşti “înfipt”… Vino să-ţi prezint pe Ditrichoaia…
Şi trăgându-mă spre masa lui, ordonă femeei:
– Zi “bonjur” la domnul… E d’ai noştri.
Am rămas la masa lui Titi Menghină până spre miezul nopţii. Când m’am despărţit, m’a sărutat pe amândoi obrajii, jurându-mi ritos:
– Când oi avea vreo socoteală cu careva să mi-l spui. Vreau să bag pe unul în spital, în cinstea ta, sfrijitule !…
Aviz celor cari-mi poartă sâmbetele… “
  
Sursa: articolul “Mandravela – răspântia blestemată” semnat Ion Dragomir – publicat în “Ilustraţiunea Română” numărul din 30 octombrie 1935 – citit din colecţia Bibliotecii Digitale a Bucureştilor

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: