Poteci de dor

…undeva, în lume, se naşte o poveste. Ca toate poveştile cu A fost odată. Şi cu fiecare zâmbet, se mai scrie un capitol. Şi cu fiecare lacrimă, se mai întoarce o filă. Rânduri simple, ca şi zilele lor, cuvinte discrete ca toată viaţa lor. Frământări în fraze, ca şi-n sufletele lor. Au ştiut să-şi ducă paşii printre griji fără să ofteze. Şi fără să ceară. Au ridicat case cu mâinile goale şi, cărămidă cu cărămidă, au modelat un univers. Pentru fiecare dintre noi.
Cu aceleaşi palme cu care frământau pâine îşi ştergeau şi lacrimile măcinate de dorul celor care nu le mai înveseleau tinda ca odată. Dar ştiau mai bine ca oricine să le ascundă. Niciodată nu s-au plâns că-i doare chiar dacă mergeau gârboviţi de toate greutăţile lumii pe care o purtau pe umeri. Noi suntem bine dacă voi sunteţi bine. Noi, toţi copiii şi nepoţii lor. Al…

Vezi articol original 295 de cuvinte mai mult

Anunțuri