racoltapetru6

Apusul devenea o amintire din ce în ce mai îndepărtată, în timp ce noaptea se așeza tot mai întunecată deasupra mării liniștite. Cupola de stele din trena nesfârșită a lunii își etala sclipirile, căutând fiecare din ele să se admire în oglinda imperturbabilă a apei. Apoi, pe măsură ce se regăseau, clipeau ștrengărește pentru a se asigura că e reflectarea fidelă a lor. Deodată, acel spectacol de liniște și grandoare începu să vibreze, iar oglinda apei își deformă chipul, chinuită parcă de durerile unei nașteri iminente. Și nu era nicio exagerare, pentru că, din burta ei misterioasă răsări lin un petic de pământ înverzit, ce se elibera tăcut din adâncul întunecos.

Era o insulă mică, ce părea făcută de mâna omului. Prea simetric erau construite canalele zidite în piatră ce o străbăteau, prea calculat erau distribuite plantele care creșteau pe pământul neted, prea bătătoare la ochi era capsula din mijlocul…

Vezi articol original 694 de cuvinte mai mult

Anunțuri