Sursă: Poarta Sărutului, monument ce face parte din „Calea Eroilor”

Poarta Sărutului, monument ce face parte din „Calea Eroilor”

Calea Eroilor reprezintă Ansamblul sculptural aflat în Târgu Jiu și creat de sculptorul simbolist Constantin Brâncuși. Puțină lume știe că pe lângă cele trei monumente cunoscute, respectiv  Poarta Sărutului, Coloana Infinitului (Coloana fără sfârșit) șiMasa Tăcerii, mai există și Aleea Scaunelor. Pe lângă aceste patru monumente realizate de Brâncuși, din ansamblu mai face parte și bisericaSfinții Apostoli Petru și Pavel.

  • Ansamblul sculptural este creat ca un omagiu adus de sculptor sacrificiului celor căzuți pe front în Primul Război Mondial și a fost inaugurat în anul 1938, la data de 27 octombrie. Cele patru opere de artă sunt așezate, astfel încât, să formeze o axă lungă de 1275 m, dinspre apus către răsărit.
  •  Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel, a cărei construcții s-a realizat între anii 1927 și 1938, a fost inaugurată la aceiași dată cu Poarta Sărutului. Această biserică s-a construit pe locul alteia vechi (din anul 1777) și este situată pe aceiași axă a monumentelor și creează o legătură între ele.

  • Poarta Sărutului, situată la intrarea din parcul orașului, a fost inaugurată pe data de 27 octombrie 1938 și este construită din travertin (piatră poroasă). În ultimii ani, foarte multă lume a privit-o ca pe un simbol mai degrabă al iubirii, aici mulți tineri s-au căsătorit sau și-au jurat iubirea. De fapt, monumentul este unul cu simbolistică funebră, el reprezentând trecerea eroilor în viața de apoi. Poate fi interpretat ca un sărut al morții dat eroilor. Sărutul morții este reprezentat pe stâlpii ei. Brâncuși a realizat în anul 1907 o primă versiune a Porții Sărutului la scară mai mică, care a devenit monument funerar în cimitirul Montparnasse, în anul 1910.
  •  Cercurile de pe stâlpii ce alcătuiesc Poarta Sărutului, sub forma unor pupile, ar putea simboliza ochii care privesc spre interior. Aceștia reprezintă motivul sărutului, reprezentat de două jumătăți de cerc, element ce este foarte prezent în opera lui Brâncuși –
  •  Coloana Infinitului (Coloana fără sfârșit) este considerată un testament spiritual al artistului. Este alcătuită din 15 module octaedrice, iar al 16-lea fiind împărțit, o jumătate la baza coloanei și alta sus, astfel simbolizând infinitul. Are o înălțime de 29,35 metri, reprezentând o stilizare a coloanelor funerare specifice în sudul României.
  •  Masa Tăcerii este lucrată în piatră de Banpotoc. Este rotundă și are în jurul ei 12 scaune în formă de clepsidră, poziționate la distanță egală atât între ele, cât și față de masă.
  • Aleea Scaunelor a fost făcută între anul 1937 și 1938 și este poziționată la intrarea în parc, spre est, între Poarta Sărutului și Masa Tăcerii. Este un ansamblu de piatră, dispus pe o alee, alcătuit din două bănci și 30 scaune în formă tot de clepsidră, dar pătrată, ce sunt așezate în grupuri de câte trei.
  • http://www.almanahonline.ro/poarta-sarutului-monument-ce-face-parte-din-calea-eroilor/
Anunțuri