Al Phagora

Pe culmea muntelui, spinare de balaur împietrit -cum îi spuneau montaniarzii-, George și Andrei se opriră o vreme, preț de o țigară pentru George. Prieteni vechi, se vedeau totuși destul de rar; acum, la 50 de ani împliniți, urcau târâș-grăpiș muntele pe care hălăduiseră în vremuri mai tinere.
-Ai auzit de floarea cu petală albastră? întrebă George, privind în jos prin fumul țigării.
-Parcă, răspunse Andrei, care scruta culmile pe sub pălăria cu boruri largi.
-E o floare cu șapte petale. Știi că sunt rare florile cu șapte petale? Dar asta are șase petale albe și una albastră.
-Și crește pe-aici?
-Așa se zice. Poate că e doar o legendă. Nea Relu, cabanierul de la Fața Pietrelor, povestea că a văzut-o pe-aici. Acum treizeci de ani.
-Și nu apare în vreun tratat botanic? Are denumire științifică?
-Nu. Ți-am zis, poate e doar o legendă. Și știi ce se mai zice?…

Vezi articol original 619 cuvinte mai mult

Anunțuri