muzele albe

Pruncul a deschis ochii și a întrebat cerul:
Cine ești tu mamă?
Spune-mi dacă semăn cu tine.
Cerul a tăcut și copilul a început să plîngă.
Întoarce-te cu fața spre pădure, copilul meu.
Vezi copacul acela trăznit?
Cum oare a ținut el în inima lui fulgerul și focul?
Cîți ani oare i-au trebuit pînă să cadă rupt în două?
Cîtă iubire, cît adevăr, cîtă frumusețe, cît necaz?

Copilul începu să plîngă mai tare.
Mamă, mi-e dor de tine. Spune-mi unde te pot găsi.
Taci, copilul meu,
Uită-te deasupra hornului casei. Ce vezi?
Copilul privi dîra de fum alburie, ridicîndu-se alene spre cer.
La capătul fumului răsucit ghiduș erau trei stele.
Apoi două. Apoi una.
Copilul își acoperi ochii și fugi în casă.

La bătrînețe, copilul privi din nou cele trei stele și zîmbi.
Și tu, fiul meu, semeni cu mine, spuse el.

Vezi articol original

Anunțuri