Căutare

Biblioteca Cronopedia

~ club de scriere literar-artistică ~

Categorie

scriere

am totul

Sursă: am totul

Reclame

Constantin Stana – Mărturii spre neuitare (volumul 2)

Sursă: Constantin Stana – Mărturii spre neuitare (volumul 2)

 

Constantin Stana – Mărturii spre neuitare (volumul 2)
Volum de note de lectură, recenzii, prezentări şi prefeţe de carte oferit ca
PREMIU DE EXCELENŢĂ
post mortem pentru activitatea desfăşurată din partea revistelor
Cronos şi Taifas Literar
ale site-lui Cronopedia (lenusa.ning.com).
Reeditare electronică cu acceptul direct al antogului Gabriela Mimi Boroianu şi al Bibliotecii Cronopedia, realizată de Ioan Muntean.

ar putea fi dragoste

Sursă: ar putea fi dragoste

Imagine similară

3 trei

Sursă: 3 trei

2 poem

Sursă: 2 poem

Cele mai frecvente greşeli de scriere întâlnite în cărţi

Sursă: Cele mai frecvente greşeli de scriere întâlnite în cărţi | Bibliocarti

Cele mai frecvente greşeli de scriere întâlnite în cărţi

Nu spunem că o carte trebuie judecată după numărul de erori pe care le conţine, dar cum corectura lasă de dorit chiar şi la edituri de renume, nu e de mirare că sunt cititori care ajung să scrie incorect sau care, mai selectivi din fire şi cunoscători ale normelor limbii române, aleg să aşeze cartea la locul ei pe raft şi să zică „pas” lecturii ei.

Aşa ajung cărţile, uneori cu un conţinut bine documentat sau având poveşti ce merită citite, să fie abandonate sau criticate. De cele mai multe ori, problema scrierii se datorează în mare parte absenţei revizuirii sau lipsei de interes în ceea ce priveşte corectura.

Personal, mi-a fost dat de multe ori să întâlnesc greşeli gramaticale sau de ortografie încă de pe prima pagină – presupun că nu graba a fost vinovată aici – şi atunci când se întâmplă asta, inevitabil te întrebi cum vor fi restul filelor de carte.

Făcând o analiză a celor mai frecvente greşeli de scriere întâlnite în cărţi (şi aici vorbesc despre cele deja publicate, unele dintre ele beneficiind şi de publicitate intensă însoţită de afirmaţii precum „o carte excepţional scrisă”), am realizat o listă cu acestea, considerând că ar trebui să ne concentrăm asupra lor atunci când luăm decizia de a tipări o carte şi de a o oferi publicului spre lectură.

Repetiţiile supărătoare

De obicei, această problemă apare atunci când vocabularul scriitorului nu este foarte dezvoltat, iar folosirea sinonimelor nu se numără printre punctele sale tari. Repetiţiile pot însă deveni supărătoare în timpul lecturii şi de aceea este necesară o revizuire a cărţii şi o înlocuire a cuvintelor sau a expresiilor repetitive cu altele potrivite contextului, care bineînţeles, să nu schimbe sensul sau mesajul frazei.  Această revizuire trebuie făcută înainte de a trimite documentul spre publicare.

„i”-urile care dau bătăi de cap

Mulţi scriitori omit faptul că scrierea cu un „i” sau cu doi de „i” are propriile reguli, care nerespectate, duc către o redactare incorectă a documentului. De exemplu, atunci când adjectivul stă înaintea substantivului, acesta împrumută articolul (arborii măiaştri sau măiaştrii arbori), iar conjugarea verbelor nu este mereu cea bună, un exemplu la îndemână fiind chiar verbul „a fi” scris adesea greşit în multiple situaţii. Se scrie cu doi de „i” când se află la modul imperativ afirmativ  (Fii calm!), dar şi la viitor popular (O să fii deştept!) sau la modul conjunctiv prezent (Să fii acasă în seara asta!). Lista problemelor ridicate de „i”-uri nu se opreşte aici, fiind o adevărată listă de verbe generatoare de probleme, dar şi de cuvinte în genitiv care presupun doi de „i” şi nu terminaţia „ei”.

Doi de „n” sau unul singur?

Din păcate, problemele de scriere se răsfrâng şi asupra dublei consoane „n” şi cum există numeroase persoane care nu fac diferenţa între cum se pronunţă şi cum se scrie ne trezim că întâlnim în cărţi „un cer înorat” sau „un şiret înodat” ceea ce este total incorect şi, pe lângă faptul că atrage critici negative, este posibil ca volumul să fie lecturat de persoane care să considere că formele greşite sunt de fapt corecte, iar de aici va rezulta o întreagă tragedie din punct de vedere al scrierii. Pentru cuvintele care încep cu „n”, consoana se va dubla şi se vor forma cuvinte precum: înnodat, înnorat, înnobilat, înnoptat etc.

„Cearta” cu acordul dintre subiect şi predicat

Această problemă este una gravă şi din nefericire nu este ocolită cu desăvârşire în cărţi. Imaginaţi-vă o poveste bună, dar cu propoziţii şi fraze în care mai dăm peste câte un „este multe” (şi nu vorbim aici despre replici ale eventualelor personaje care încearcă să redea anumite însuşiri ale vorbitorului). În primul rând se uită tot mai des că între subiect şi predicat nu se pune virgulă, chiar dacă autorul simte nevoia unei pauze în vorbire. Apoi, frazele lungi, subiectul multiplu sau pur şi simplu neatenţia duc către un dezacord deranjant. În afară de acordul de număr, gen şi persoană, mai există şi un acord prin atracţie sau unul după înţeles. Excepţiile de la acord nu trebuie însă speculate ci stăpânite foarte bine, corectate unde este cazul, mai ales dacă scriitorul intenţionează să publice cartea. Niciun cititor nu doreşte să lectureze un volum cu enunţuri nongramaticale.

„î” sau „â”?

Ilogice sau nu, argumentele Academiei Române sunt cele care dictează. Ştim cu toţii ca sunt şi autori care au decis să nu se supună acestor reguli şi continuă să folosească „î” riscând să adopte astfel o scriere incorectă. Partea mai gravă este atunci când scriitorii folosesc cele două vocale haotic, fără să conştientizeze că se scrie „neîntrerupt” „a coborî”, „mână”, „tâmpit” etc. Ne putem da seama cu uşurinţă că multe persoane sunt străine de schimbarea ortografiei şi de regulile scrierii cu „î” şi „â”, dar asta nu „îndulceşte” o carte cu prea multe astfel de greşeli. Dacă nu suntem siguri pe forma corectă, recomandat este să optăm pentru o corectură a cărţii sau pentru consultarea DOOM-ului.

Of! Diacriticele!

Scrierea cu diacritice ar trebui să fie una instinctivă, dar tot mai tastăm câte un cuvânt căruia îi lipsesc. Dăm vina pe tastatură (la fel ca şi în cazul literelor „mâncate” sau adăugate accidental din grabă), pe orele târzii care ne-au prins în faţa calculatorului, pe fontul prea mic, pe o redactare rapidă etc. Niciun cititor nu va bate cu pumnul în masă pentru câteva cuvinte „scăpate”, dar când acestea există aproape pe fiecare pagină, sigur va strâmba din nas, iar dacă încă din motto-ul cărţii vor întâlni diacritice lipsă, s-ar putea să opteze pentru aşezarea volumului pe raft.

Cratima cu bucluc

Prin derapajele de la scrierea corectă ne lovim şi de absenţa cratimei acolo unde ar trebui să existe, dar… şi de prezenţa ei acolo unde nu ar trebui să fie. Da, e cam „de-a râsul plânsul”, dar asemenea erori în utilizarea limbii române sunt întâlnite în multe cărţi din librării. Din păcate vom citi destul de des construcţii incorecte de genul:  „Mai văzut aseară?” şi „Am vrut m-ai mult de la tine.”, iar abaterile de la folosirea cratimei nu se opresc aici.

Alte greşeli întâlnite sunt legate de adjectivele pronominale posesive (noştri, voştri) care nu se scriu cu doi de „i” sau de prepoziţia „care” ce necesită uneori un „pe” înaintea ei („cărţile pe care le-am citit”). Semnele de punctuaţie ridică o altă problemă majoră, virgulele fiind ori folosite abuziv, ori lipsind cu desăvârşire.

Ne oprim aici cu analiza celor mai frecvente greşeli de scriere de prin cărţi şi vă invităm la o lectură de calitate!

 

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: