Căutare

Biblioteca Cronopedia

~ club de scriere literar-artistică ~

Duminica Mare a Rusaliilor

Sursă: Duminica Mare a Rusaliilor

Duminica Mare a Rusaliilor

Sarbatori

Duminica Mare a Rusaliilor sau a Pogorârii Sfântului Duh, este sărbătoarea creştină care încheie ciclul Pascal. Ea se suprapune cu sărbătoarea populară a Rusaliilor şi de aceea sunt foarte greu de diferenţiat obiceiurile si practicile creştine de cele precrestine. Foarte multe din datinile acestei zile sunt în legătura cu cele din ziua premergătoare, a Moşilor de vară, sau cu sărbătoarea de a doua zi, Rusaliile. S-au păstrat până azi multe dintre obiceiurile şi tradiţiile populare legate de Duminica Mare. Am selectat pentru voi – din studiul “Sărbătorile de vară la români” publicat în anul 1910 de către marele etnolog şi folclorist roman Tudor Pamfile – descrierea câtorva dintre ele:

“De cu sâmbătă seara flăcăii se duc pe la vii sau pe la păduri, unde taie nuiele mari şi frumoase de tei. Aceste nuiele le duc acasă în spinare, pe greabănul cailor sau cu trăsurile. (…) Cei care aduc pentru casa lor, cei ce cumpără sau dobândesc în dar, aceste ramuri,  împodobesc întreaga gospodărie cu nuiele de tei. Rămurelele mici le pun pe la icoane şi pe la corzile caselor, iar afară le pun pe la ferestre (între geamuri şi zăbrele) şi pe sub streasină. Mai toţi pun şi prin garduri, dar mai ales pe la ţăruşii porţii. Teiul astfel pus, oriunde ar fi, rămâne acolo uitat.”

 
De Rusalii…

Ramuri de tei se duc şi la biserici: “Rămurelele se aşează înaintea icoanei Maicei Domnului sau nafurarului. După serviciul dumnezeesc, preotul ia câte o mlădiţă mică şi o dă fiecărui creştin care se perindează la anafură. Aceste mlădiţe se păstrează apoi la icoanele din casă, întocmai ca salcia de Florii.” Despre aceste crenguţe de tei aduse în ziua de Duminica Mare de la biserică se crede că au puteri protectoare: “Teiul de Dumineca Mare este bun la multe. Când peste vară plouă cu piatră, este bine a se arunca afară câte o crenguţă de tei uscat, cu credinţa că făcând astfel, piatra încetează. Alteori, cu aceleaşi crenguţe, este destul numai să se ameninţe înspre partea de cer de unde vine ploaia cu piatră, ca aceasta să se risipească îndată.”

În Ţara Românescă femeile duceau la biserică în Duminica Mare frunze de tei, de mure, de soc şi de jaleş. Acestea erau lăsate acolo timp de trei săptămâni şi erau aduse acasă în a treia duminică: “Aceste buruieni, cred şi spun, că sunt bune pentru multe leacuri. Din ele se fac mai cu seama ceaiuri împotriva răguşelii şi a junghiului provenit din răceală. Cu aceste plante se descântă şi la boli, dar mai ales slujesc la vrăjile de dragoste.

 
Împărţirea ramurilor de tei 

“Ca să fii ferit de futişaguri şi pierderi peste an, este bine ca cea dintâi plăcintă pe care o faci sâmbăta pentru a doua zi, pentru Duminica Mare ca s’o dai de pomană ori s’o mănânci în casă, să o pui la cuptor întâi şi să o scoţi pe urmă, să o rupi în trei părţi şi să o împarţi la săraci. Astfel nu vei fi păgubit cu nimic”.

O altă credinţă populară legată de această zi este aceea că: “spre Duminica Mare, comorile bune, care ard numai pe la zile mari, îşi arată flacăra.” O tradiţie care se mai păstrează prin unele sate din Transilvania este aceea de a se face în ziua de Duminica Mare cununi de cununie “din spice de grâu curat şi din felurite flori de câmp”. Acestea se duc la biserică “unde se păstreaza apoi la icoane, pentru toate cununiile de peste an.

Citeşte aici mai multe despre: Cântecele şi descântecele de dragoste.

Un obicei întâlnit prin părţile Muscelului era acela al “prinsului suratelor”: Cele două fete care vor “să se prindă surate” taie o ramură de măr dulce şi apoi merg la o fântână împreună cu un flăcău. “Acolo, una se aşează într’o parte şi cealaltă în faţa ei. Flăcăul le întreabă şi ele răspund de trei ori:

– Daţi surate pân’la moarte ?
– Dăm surate pân’la moarte !
– De azi înainte sunteţi surori ?
– Suntem !
– De azi înainte să ştiţi: nu vă mai ziceţi pe nume ci surate.
Apoi flăcăul le dă în mână crăcana de măr dulce, şi apucând una de o ramură şi alta de cealaltă, trag s’o spintece.”

 
La fântână…

Tot în Duminica Mare, pentru că a doua zi încep Rusaliile, era obiceiul ca seara să se ungă tocurile ferestrelor şi al uşilor cu usturoi şi cu leuştean “spre a feri gospodăriile de duhurile necurate”. Pentru că începând de a doua zi “aceste duhuri se vor război în văzduh cu duhurile bune şi din lupta lor va curge ploaie; de aceea se zice că Duminica Mare vine întotdeauna cu ploaie”.

Citește și: Moșii cei mari ai Rusaliilor sau Ziua când joacă Ielele

Sursa informaţiilor şi a citatelor: studiul etnografic “Sărbătorile de vară la români” semnat de Tudor Pamfile – publicat de Librariile Socec&amp Co. în anul 1910.

Jocurile populare românești

Jocurile populare românești

Cele mai cunoscute jocuri populare românești, preferate de sătenii de la șes, deal și munte, în toate regiunile țării, sunt:

În Bucovina: Arcanul, Alunele, Dorneasca, Hora Unirii, Hora Bucovinei, Horodinca, Mândra, Oița, Piculeana, Roata, Ruseasca, Maramoaica, Sârboaica.

În Maramureș: Huțulia (horă urmată de sârbă), Roata (horă, jocul feciorilor), Maramureșanca (bătută urmată de horă), Jocul din Marmația (horă urmată de învârtită).

În Transilvania: Ardeleana, care are după regiuni, și alte denumiri ca Abrudeanca, Abruzana, Ardeleanca, Ardelenia, Brașoveanca, Bihoreanca, Bârsana, Hațegana, Lugojana, Mureșeanca, Someșana și altele. În multe părți din Transilvania, la acest joc i se mai zice: De învârtit, De mână, Învârtita, Joc ardelenesc, Joc de doi, Pe sub mână. Urmează: Călușarii, Danțul din Oaș, Fecioreasca, Hora Română, Păcuraru sau Ciobănașul, Romana, Tropotita, Bărbuncul (joc obișnuit la înrolarea tinerilor), Învârtita cu două fete, Breaza zis și Jocul de la noi sau De-a mâna.

În Moldova: Alivencile, Arcanaua, Barlaboiul, Ca la Breaza, Corăbiasca, Floricica, Hangu, Hora moldovenească, Hora Unirii, Lezeasca (sârbă), Mocăneasca, Nuneasca, Rața, Țiitura sau Ca la ușa cortului, Zorile (hore), Ungureasca (horă urmată de Învârtită), Pristandaua (brâu), Bătuta din Moldova, Călușerii, Chindia, Ruseasca, Sârbeasca ș. a.

În Banat: Arghileana, Argileana, Lugojana, Lugoșana, Lugozana, Câte doi, Doiu sau De-doi, Hora Unirii, Hora cuscrilor, Iedera, Leuca, Măzărica, Momiru, Pe loc, Perina, Piperiu, Rața, Sârba Banatului ș.a.

În Oltenia: Alunelul (Aluneasca), Bordeiașul, Băluța, Hora Unirii, Mânioasa, Nuneasca, Racii, Rustemul, Șimianca, Sbonțul, Ungurica (hore), Brâulețul, Bătuta, Banul Mărăcine, Chindia, Călușarii etc.

Muntenia: Boereasca (hora lui Anton Pann), Bugeacu (Bugheanu), Ca la Breaza, Ca la ușa cortului, Ciobănașul, Hora Unirii (hora mare), Hora de la Mărășești, Hora România Mare, Jianca, Nuneasca, Perinița, Tărășelul, Țigăneasca, Zorile (hore), Brâulețul, Bătuta, Banul Mărăcine, Chindia, Călușarii, Sârba.

În Dobrogea: Ațica, Cărășelul, Ciobănașul, Floricica, Joiana, Mocăneasca, Nuneasca, Oltenașul, Popârlan, Rața, Sultănica (hore), Chindia, Geamparalele, Lezeasca (sârbă), Paidușca, Șirimboiul (învârtite), Banul Mărăcine etc.

Cele mai multe, cele mai cunoscute și cele mai agreate jocuri populare românești în tot cuprinsul țării sunt: Hora, Sârba, Brâulețul, Învârtita,  Chindia, care au diferite numiri, Călușarii și Banul Mărăcine, care este considerat joc specific oltenesc.

Toate jocurile noastre naționale se execută cu pas sprinten și în tempo vioi, după aceeași cunoscută și frumoasă melodie, ce au fiecare dintre ele.

Dintre toate popoarele, românii sunt cei mai buni jucăuși în ritm colectiv.

P.S.

Sursa: revista „Izvorașul”, nr. 1, ianuarie, 1935.

Trei vivante (3)

ecaleopi

Port sandale roşii, cu barete subţiri. Sar de pe un picior, pe celălalt, păzindu-mă de coarda nebunatecă. ,,Degeaba’’ am ,,opş’pe ani’’, cum îmi zicea, adesea, mama! Căci mintea nu-mi evoluase cu mult peste aceea a unei puştoaice de 5 ani…

Sunt în parcul Herăstrău, şi am un chef de joacă aşa cum demult nu am avut. Oamenii din jur mai strâmbă din nas, căci coarda îi mai atinge uneori… Nu-i pot ajuta, căci sunt binedispusă, cânt, şi sar, într-una! Şi tot aşa, de pe un picior, pe celălalt, ajung pe o alee unde, într-un mod magic, nimeni nu mă apostrofează. Este linişte deplină, iar societatea aceasta, curios, alcătuită din domni şi doamne cu stil, nu se simte deranjată de voioşia mea! Am obosit un pic. Dau jos sandalele jos şi aşa, târând coarda, potolită ca prin farmec, mă aşez pe băncuţa apărută de nu ştiu unde.

Privesc cu atenţie apariţiile…

Vezi articol original 511 cuvinte mai mult

Trei vivante (2)

ecaleopi

Gara se află la vreo şapte kilometri de sat. Sătenii ies demult către civilizaţie cu maşini şi microbuze, mai degrabă decât cu trenul. Şi, cum maşină nu am, şi nici nu îmi permit costul unei călătorii cu vreo maşină ce face ,,taxi’’, iar autobuzele circulă cu un program nepotrivit cu planurile mele, pornesc pe jos, ca în anii studenţiei, spre gară.  Traversez satul la pas. Vremea este tocmai bună pentru plimbare, chiar dacă a trecut de ora prânzului, iar soarele s-a cam aprins. Satul pare amorţit. Majoritatea îşi fac, probabil, siesta. Copiii sunt la şcoală, tinerii, cei mai mulţi, au luat la cutreierat ogoarele, este vremea lor.

Mă opresc la una dintre desele lăzi frigorifice cu îngheţată, să îmi iau una. Intru în magazin, să achit. Vânzătoarea tânără, cu părul ridicat într-un coc bonţat pe creştetul capului, pare că nici nu mă vede. Aşezată pe scaun, priveşte într-un punct fix…

Vezi articol original 533 de cuvinte mai mult

Trei vivante

ecaleopi

16938803_747764725390129_1760133684806936942_n

Plouă din cer şi din pământ, dinspre toate zările, plouă.

Este weekend, iar eu am dispoziţie să continui şcoala altfel cu Măriuca, pe care maică-sa, adică fiică-mea, mi-a ,,predat-o’’, la pachet cu instrucţiuni severe: fără ,,nas în tabletă, laptop ori alte asemenea chestiuni’’, deci şi mai puţin televizor. Şi ce mă fac eu, mă rog, cu copila, toată numai veselie, şi cu ploaia asta? Nu-i vorbă, că ei îi place ploaia… Cum altfel, că doar de mică am învăţat-o că bălăcitul în apa caldă a ploii de vară, amestecată cu ţărâna încinsă, este cea mai mare bucurie! Renunţăm la tradiţionalul bălăcit, fiindcă apa ploii încă nu este caldă atât pe cât ne-ar trebui. Hrănim puişorii de prin coteţe, umplem ochi blidele căţeluşilor cu ciorbiţă şi, haidem, iar, în casă! Nu deschidem televizorul, nu ne atingem de laptop. Urmăm, cu sfinţenie, dispoziţiile primite.

Acum, ploaia a stat – pentru cât timp…

Vezi articol original 613 cuvinte mai mult

Locul 2 la concursul de eseuri: – eseul nr. 2 ”Ce crede mama despre ce înseamnă să devin bărbat?”

Marius Cruceru

Înainte de a deschide postarea cu parolă, mi s-a șoptit să dau neapărat primele trei eseuri. Eseul numărul 2 este pe locul al doilea, după locul 1, ocupat de eseurile 6 și 4.

Aș dori să ofer și autorului acestui text ceva. N-am încă idee ce anume. Premiile pentru locul 1, cele două topoare Urnieta-Surcel au fost din banii mei. Încă mă gîndesc la o formă de compensare. Se oferă cineva să ajute?

Eseu 2 

Bună întrebare… O aud pretutindeni, mai ales de la mama mea care are o părere personală despre bărbăție, mai bine zis, masculinitate. Societatea ne învață să ”carpe diem” pentru că asta e ceea ce contează, prezentul îți aparține. Mama mea consideră și acum că eu ar trebui să ”mă bucur” de viața aceasta pentru că e scurtă. Ar trebui să ”mă petrec”, vorba ei, ”să caut” fete, să nu las pe nimeni să…

Vezi articol original 983 de cuvinte mai mult

Primul eseu cîștigător: eseul 6 – Gabriel M. ”Cînd voi fi mare … îmi doresc să devin … bărbat!”

Marius Cruceru

Gabriel a cîștigat concursul alături de Ioan/John, care l-a ajuns pe ultimele secunde aseară. Mîine seară îl voi publica și pe cel al lui Ioan/John. Premiul va fi preluat de amîndoi.

Iată eseul lui:

Cînd voi fi mare …îmi doresc să devin … bărbat! 

Ce mai înseamnă să fii bărbat în secolul XXI? Nu pretind că dețin răspunsul la această întrebare, așa că ceea ce veți fi citit până la final, luați-o vă rog ca pe o umila încercare de răspuns a unuia ce nu a devenit încă bărbat, dar care se străduiește să o facă.
Sunt frate de 3 surori mai mari, așa că întrebarea de față mă frământă de ceva vreme…cam de pe când ele, interacționând cu diferite tipologii de băieți, după ce se minunau de prostia unora, de tupeul altora sau de lipsa crasă de educație a celor mai mulți, au avut grija și bunăvoința să…

Vezi articol original 967 de cuvinte mai mult

tu – culoarea mea

mysoul244

Poate tu nu mai simți, poate eu nu mai spun, poate cuvintele mi le amân, poate gândul mi-l reprim dar vreau să cred că ştii, dincolo de orice tăcere a mea, de orice părere a ta, că mi-e inima plină de tine. Până la refuz. De când te ştiu şi până la sfârşitul lumii. Indiferent de ce ai să spui, ai să faci, ai să crezi, ai să visezi; indiferent de ce am să spun, am să fac, am să cred, te voi visa mereu.

Indiferent de veacul în care ne vom afla, va fi o clipă în el care se va numi a noastră. Sunt convinsă de asta. Până atunci tu nu vei fi pentru mine altceva decât ce-am spus mereu: frumusețe, bucurie, alint, senin.

Eşti, tu, culoare crescută pe umbra singurătății mele.

Eşti un vis. Visul meu. De împlinit.

Vezi articol original

Revista Cronos nr. 12/2016

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: